Premianţii olimpiadei de limba turcă, faza naţională, vor reprezenta România la Olimpiada Internaţională de la Ankara

OLYMPUS DIGITAL CAMERACâştigătorii olimpiadei de limba turcă, faza naţională, au fost premiaţi vineri, 5 aprilie, în cadrul unei festivităţi desfăşurate la  Colegiul Naţional „Kemal Atatürk” din Medgidia, gazdă a concursului şcolar şi în acest an. Olimpiada a reunit 40 de elevi din clasele V-XII care au obţinut la faza judeţeană medii peste nota 8, din judeţele Constanţa şi Tulcea, dar şi din Bucureşti. Lucrările au fost corectate de o comisie de profesori de limba turcă având ca preşedinte pe lectorul universitar dr. Neriman Hasan de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Vildan Bormambet, inspector de specialitate în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, coordonatorul programului, a declarat: „Subiectele propuse elevilor în acest an au avut un grad sporit de dificultate dar, în marea lor majoritate, au fost rezolvate corect, elevii primind note mari. Faza naţională a olimpiadei de limba turcă este un ultim examen pentru elevii care vor participa la olimpiada internaţională. Elevii care au obţinut primele locuri vor fi selecţionaţi în lotul naţional şi vor reprezenta România la olimpiada internaţională de limba turcă, fie la secţiunea limbă maternă, fie la cea de limbă modernă de studiu”.

La clasele V-VIII locul I a fost obţinut de Memedula Ghionul Edna, clasa a V-a -Şcoala Gimnazială nr. 1 „Constantin Brâncuşi”, Medgidia, Aici Elif clasa a VI-a – Şcoala Gimnazială nr. 1 „Constantin Brâncuşi”, Medgidia, Amet Ghiulendan, clasa a VII-a – Şcoala Gimnazială nr. 1 „Constantin Brâncuşi”, Medgidia, şi Demircan Melisa clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gh. Ţiţeica”, elevă care a obţinut şi cea mai mare notă, 9.90, pregătită de prof. Iomer Subihan. Primele locuri la clasele IX-XII au fost ocupate de Yildirim Dogukan, clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Kemal Atatürk” din Medgidia, Celik Suheyla, clasa a X-a, ISB, Cherim Elif, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Kemal Atatürk” din Medgidia şi Harman Bahriye Yildiz, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Kemal Atatürk” din Medgidia

La festivitatea de premiere au participat deputatul Ibram Iusein, Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, inspectorul de limba turcă din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Icbal Anefi, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Füsun Armaz, dar şi Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa, Su Yanwen. Elevii au primit premii din partea Uniunii Democrate Turce din România, a Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti, a Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa, a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci „Dobrogea”.

Olimpiada a fost organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *