Se împlinesc anul acesta 133 de la revenirea Dobrogei la patria mamă, prilej cu care Instituția Prefectului Județului Constanța va organiza în săptămâna 21 – 25 noiembrie Zilele Dobrogei, în cadrul cărora vor avea loc numeroase manifestări menite a reda povestea ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră prin prisma mai multor coordonate ce au făcut celebre aceste locuri.
Comunitățile etnice alcătuiesc unul dintre elementele definitorii ale Dobrogei. Multiculturalitatea specifică zonei și modelul de conviețuire interetnică au promovat, nu o dată, acest spațiu în plan internațional drept un exemplu în domeniu. Că lucrurile stau întocmai o demonstrează și participarea a cinci dintre comunitățile etnice cu reprezentanță în Dobrogea la evenimentele organizate pe parcursul celor cinci zile dedicate pământului dobrogean. Grecii, turcii, tătarii, rușii-lipoveni și armenii vor lua parte la Zilele Dobrogei cu programe artistice, expoziții de costume și obiecte tradiționale, expoziții de carte și reviste, filme de prezentare și nelipsitele produse tradiționale culinare care particularizează fiecare etnie.
Puzzle cultural
Filiala Constanța a Uniunii Armenilor din România și-a anunțat participarea Ansamblul de dansuri tradiţionale armeneşti “Echmiadzin”, cu Grupul vocal “Kgheghart” și cu o expoziție culinară.
De la Uniunea Democrată Turcă din România, programul artistic va fi asigurat de corul Mehtap, Ansamblurile de dansuri Fidanlar – Delikanlilar, precum și de tânăra violonistă Alev Gafar care va interpreta la vioară muzică clasică turcească. Viața culturală a comunității va fi reflectată și prin intermediul expozițiilor de cărți și reviste editate de uniune, dar și grație expoziției de obiecte tradiționale turcești.
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România va participa la Zilele Dobrogei cu dansuri tradiționale tătărești, cu o lansare de carte, scriitoarea Neriman Ibraim prezentând în premieră publicului volumul ”Când apele se contopesc cu marea”, o expoziție de obiecte de artizanat tradiționale tătărești, totul fiind ”garnisit” cu delicioase preparate culinare tătărești.
Grecii de la Comunitatea Elenă ”Elpis” vor aduce și ei în atenția publicului cartea ”Vacanță în Insula Corfu” a preotului Ioan Aurel Bolba, Ansamblul”Elpis” va fi mesagerul mesajelor transmise de frumoasele și antrenantele dansuri grecești, iar bucătăria grecească va fi și ea reprezentată printr-o expoziție culinară.
Rușii lipoveni au ales o abordare inedită a evenimentului. Pe lângă participarea cu Ansamblul Galuboie More, expoziția de obiecte tradiționale care va prezenta icoane, cărți și port popular, rușii lipoveni vin și cu un scurt metraj despre viața etnicilor din România.
Despre Cazinoul de acum și de odinioară
Manifestările dedicate împlinirii celor 133 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă vor sta anul acesta sub semnul simbolului Cazinoului. Emblemă a Constanței, clădirea Cazinoului va face în cele cinci zile de sărbătoare obiectul unor abordări diverse și a unei călătorii în timp. Își vor da concursul în acest sens, printre alții, studenți de la Universitatea ”Ovidius”, autori ai unor reportaje brodate în jurul emblemei Constanței, Facultatea de Istorie a aceleiași universități tomitane, arhitecți din cadrul Uniunii Arhitecților din România, filiala Constanța. ”Zilele Dobrogei” vor fi pline de surprize și de valențe multiculturale definitorii pentru spațiul devenit celebru tocmai prin îngemănarea culturilor.
”Zilele Dobrogei stau anul acesta sub semnul unor valori incontestabile ale acestui ținut: Cazinoul, emblema Constanței, și comunitățile etnice ce dau culoare și bogăție spirituală și culturală întregului ținut dobrogean. Cu acest prilej, le transmit tuturor că timp de cinci zile vor avea ocazia de a fi părtași la o serie de manifestări în care vom sărbători alături de comunitățile etnice un moment de referință pentru istoria locală și națională, unul dintre cei mai importanți pași către Marea Unire de la 1918. Vă așteptăm pe toți la evenimentele din perioada 21 – 25 noiembrie, să cinstim istoria și să redăm urbei noastre și întregului județ viața culturală pe care o merită!”
Claudiu Iorga Palaz, Prefectul Județului Constanța
”Noi am fost primiți aici, în Dobrogea, cu toleranță. Am plecat din fosta noastră patrie din motive religioase și aici, pe pământ neortodox, la vremea aceea fiind Imperiu Otoman, am fost primiți cu toleranță. S-au întrebat: ”Ce vor ei să facă?” ”Să se închine cum se închină strămoșii lor”, a fost răspunsul și astfel am trăit în bună vecinătate cu populația majoritară și cu alte etnii, bulgarii, tătarii, turcii, evreii…
Aici a fost întotdeauna respect reciproc, iar prin asta eu înțeleg că toți am fost mereu deschiși spre a ne cunoaște unii pe alții. De altfel, cunoașterea este cea care duce la toleranță, necunoașterea ducând la respingere.”
Nichifor Vorobiov, Director Executiv al Comunității Rușilor Lipoveni din România (CRLR) și Președinte al filialei Constanța a CRLR