Pe urmele germanilor dobrogeni repatriaţi în Reich în perioada 1940-1941

IMG_1777Între 4-6 februarie 2015, renumita staţiune balneară din Alpii Bavarezi, Bad Kissingen, a găzduit Seminarul internaţional cu tema Deutsche Siedler in der Dobrudscha. Ansiedlung – Lebenswelten – Umsiedlung (Colonişti germani în Dobrogea. Colonizare – Evoluţie – Repatriere), organizat de Academia Mitteleuropa şi promovat pe baza unei hotărâri a Parlamantului Federal German. Prin urmare, timp de trei zile, specialişti şi pasionaţi ai istoriei germanilor dobrogeni, alături de urmaşi ai celor repartiaţi din Dobrogea în Reich între 1940-1941, aveau să dezbată o serie de teme extrem de interesante.

Lucrările s-au desfăşurat la Centrul Cultural „Der Heiligenhof”, într-o atmosferă colocvială, fiind deschise la data de 4 februarie a.c., orele 18.00, de coordonatorul ştiinţific al reuniunii, domnul Gustav Binder, care i-a introdus pe cei prezenţi în tematica seminarului. A urmat apoi comunicarea domnului Dr. Josef Sallanz din Berlin/Mainz cu titlul 100 Jahre deutsche Siedler in der Dobrudscha Historischer Rückblick (100 de ani de colonizare germană în Dobrogea. Retrospectivă istorică).

IMG_1769Ziua de 5 februarie a debutat în aceeaşi atmosferă, cu lucrarea domnului Dr. Thomas Schares din Bayreuth, intitulată Darstellung der Lebenswelten der Dobrudschadeutschen in Literatur und Publizistik der Zwischenkriegszeit (Reflectarea vieţii cotidiene a germanilor dobrogeni în literatura şi publicistica interbelică). La rândul său, doamna Czernak Anemaria de la S.J.A.N. Constanţa a reliefat activitatea Forumului Democrat German din Constanţa, de la înfiinţare şi până în prezent. Şeful S.J.A.N. Constanţa, Dr. Virgil Coman, le-a captat atenţia celor prezenţi cu comunicarea Die Rücksiedlung de Deutschen aus der Dobrudscha ins Reich 1940-1941 (Repatrierea etnicilor germani din Dobrogea în Reich 1940-1941 – repere arhivistice), după care a rulat filmul documentar Die vergessenen Kirchen der Dobrudscha (Bisericile uitate din Dobrogea), 2008. A urmat apoi domnul Dipl. Ing. Sebastian Szaktilla din Budapesta, care a vorbit despre  „Offene Kirche  Malkotsch” – ein Rettungsprojekt („Biserica deschisă din Malcoci” – un proiect de salvare), pentru ca la finalul programului să ruleze un alt film documentar intitulat  Spurensuche in der Dobrudscha (Pe urmele germanilor în Dobrogea), 2010.

IMG_1750Cea de-a treia zi a fost deschisă de domnişoara Susanne Clauß din Freiburg, care a prezentat lucrarea Oh schöne Dobrudscha, Dich grüß ich immerzu – Lebenserinnerungen an eine verlorene Heimat. Quellen zur Geschichte und Kultur der Dobrudschadeutschen in den Nachlässen Otto Klett/Johannes Niermann (Oh tu Dobroge frumoasă, pe tine te salut mereu – Amintiri  despre patria pierdută. Izvoare ale istoriei şi culturii germanilor dobrogeni  în colecţiile  lui Otto Klett şi Johannes Niermann), după care a rulat filmul documentar Umsiedlungslager – St. Ludwig, Hirschfeld  (Lagărul de repatriere – St. Ludwig, Hirschfeld), 1940.

Finalul reuniunii a fost moderat tot de domnul Gustav Binder, care a lansat invitaţia celor prezenţi să concluzioneze pe marginea temelor supuse dezbaterii, întreaga asistenţă receptând cu interes informaţiile inedite prezentate pe parcursul celor trei zile.

 

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *