O geamie nouă pentru 16 musulmani

Geamia cea nouă din Izvoru Mare

La câţiva kilometri de Medgidia, te întâmpină o localitate micuţă, liniştită, care musteşte de poveşti frumoase. Sunt poveşti contemporane şi altele ascunse bine în sipetul cu amintiri şi răstălmăcite pentru fiecare ascultător, de fiecare dată altfel, dar cu acelaşi mesaj final.

 

Aici, comunitatea trăieşte o poveste frumoasă. De la o zi la alta o ruină prinde viaţă, o şcoală nouă îşi deschide porţile, un drum între localităţi te „aruncă” mai abitir înapoi în timp atunci când te opreşti să-ţi potoleşti setea la una din cişmele ce leagă Peştera de Izvoru Mare. Cine a mai auzit ca în zilele noastre să construieşti cişmele din doi în doi kilometri până la satul vecin, pentru a îmbina utilul cu plăcutul? Cine a mai pomenit atâta dăruire faţă de trecut, încât să ridici în coama dealului locuit odinioară de tătari o geamie şi un minaret de 25 de metri care tronează mândru şi semeţ peste povestea locului, în timp ce aici, în sat, mai trăiesc astăzi doar 16 musulmani?

Minaretul, înalt de 25 de metri

 

Români şi tătari, faţă în faţă

Biserica şi geamia stau faţă în faţă. Doar valea le desparte. Fiecare şi-a adjudecat un deal din satul Izvoru Mare, sat care aparţine de comuna Peştera. Povestea acestei poziţionări ne-o spune cineva care a trăit cei mai inocenţi ani aici, în zona celor cinci coline…

„Toţi tătarii locuiau pe dealul dinspre vest şi aveau casele orientate cu vederea spre est. Au venit după ei şi românii şi şi-au construit casele pe dealul de est. Cele două comunităţi erau despărţite doar de vale”, îşi aminteşte astăzi, după zeci de ani, prof. Ecrem Gafar, de loc din Izvoru Mare. E deopotrivă mândru şi emoţionat când vorbeşte de satul natal, de oamenii de acolo, de comunitatea de odinioară în oglindă cu cea de astăzi. „Prin anii 50 – 60, erau cam 90 – 100 de familii de tătari. Astăzi, mai sunt în sat doar 16 musulmani, iar decana de vârstă este o mătuşă de-a mea care are 92 de ani. Avem glumele noastre şi astăzi şi ne face mare plăcere fiecare revedere”, ne mai spune profesorul Gafar, care astăzi locuieşte în Medgidia.

 

„Geamia copilăriei mele”

Vechiul sat tătăresc pe numele lui original „Mahmud Kuyusu” (Fântâna lui Mahmud) a avut, aşa cum era tradiţia, o geamie şi o cişmea, elemente definitorii pentru identitatea celor care populau zona. Era un obicei la tătari ca atunci când se stabileau undeva să sape prima dată o fântână, în jurul căreia se închega comunitatea. La Izvoru Mare, cişmeaua a fost construită în preajma anilor 1860 – 1865, de către guvernatorul de atunci al Dobrogei, Said Paşa, care avea o herghelie în zonă, unde creştea cai pentru armata otomană. Tot de atunci datează şi geamia. „Geamia era din chirpic. Este geamia copilăriei mele”, îşi aminteşte cu nostalgie interlocutorul nostru despre locaşul construit pe coama dealului şi atunci, ca şi acum.

Primarul ne deschide poarta deocamdată improvizată şi ne pofteşte în curte. Oriunde te întorci, respiri un aer cu accente istorice: la baza minaretului se mai vede şi astăzi mormântul unui general turc căzut în Primul Război Mondial. I-a fost dat să moară aici…

 

Să vină tătarii înapoi!

Atât geamia, cât şi cişmeaua te întâmpină şi astăzi când intri în sat. Stau de-a dreapta drumului ce străbate localitatea. Geamia de odinioară, mică şi cu un minaret care abia se zărea, este acum o construcţie impunătoare. Minaretul de 25 de metri străbate astăzi văzduhul, hotărât parcă să adune în jurul lui, pe viitor, mult mai mulţi credincioşi musulmani decât au mai rămas în prezent în sat. Mai sunt 16 suflete care se roagă la Allah şi se bucură de aşa o minunăţie de geamie. Primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie, speră ca pe viitor să refacă măcar o parte din ce a fost odată comunitatea de tătari de aici. Acesta este şi motivul care a stat la baza reconstrucţiei din temelii a geamiei. Istoria e prea apăsătoare şi poveştile oamenilor prea frumoase pentru a pierde această bogăţie spirituală şi culturală a locului. Cunoscut fiind faptul că religia i-a ţinut uniţi pe musulmanii din zonă zeci şi sute de ani la rând, de ce nu?, poate şi acum, celor 16 temerari din Izvoru Mare li se vor mai alătura şi alţii.

Geamia a fost construită din resurse proprii, iar minaretul a fost ridicat de meşteri aduşi special din Turcia.

 

Valentin Vrabie, Primarul Comunei Peştera

„Din respect pentru trecut şi din apreciere pentru prezent am construit această geamie, dar şi cu intenţia de a determina întoarcerea tătarilor în localitatea Izvoru Mare, unde cu ceva ani în urmă erau majoritari.”

 

Înapoi în timp…

În lupta cu tendinţele de asimilare şi mai ales cu tehnologia şi cu modernismul, comuna Peştera cu ale sale sate trăiesc o realitate inedită. Pe drumul ce leagă Peştera de Izvoru Mare câmpurile cosite din fonduri proprii, după cum ne spune primarul, este presărat cu cirezi de vite şi cu… cinci cişmele. „Deocamdată 5, dar vom avea 12”, ne spune Valentin Vrabie. O ciudăţenie, nu?, acele cişmele pentru simplul trecător de la oraş, o necesitate absolută pentru locuitorii comunei şi o privelişte inedită pentru oricare dintre cei îndrăgostiţi de tradiţii. Primarul din Peştera, Valentin Vrabie, ne dezvăluie că a vrut şi a şi reuşit să îmbine utilul cu plăcutul, cişmelele fiind gândite atât pentru turişti, cât şi pentru vieţuitoarele locului scoase la păscut în câmp.

La cişmeaua de la intrare în Izvoru Mare ne oprim. Este singura care nu este renovată, încă, şi arată întocmai cum au construit-o turcii, tătarii… care au trecut prin zonă. Copiii care ies de la şcoală se opresc aici. Apa rece care curge repede prin cele două guri de lei îi răcoreşte şi îi înviorează după jumătate de zi la şcoală. E sfârşit de septembrie… Părăsim Izvoru Mare nu înainte de a trece valea şi a urca dealul de vizavi. La biserică pictorul lucrează de zor. Vrea să o termine până în sărbători. Primarul ne arată şi el undeva sus, în cupolă, contribuţia lui la pictura locaşului. Ca această biserică mai sunt şi altele, în satele limitrofe, aparţinătoare tot de Peştera, care au fost sau vor fi renovate, pictate… Din uşa bisericii arunc din nou o privire la cultura de dincolo. Minaretul ne salută de plecare şi ne face atenţi că va trebui să mai poposim aici măcar o dată: la inaugurare.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *