O nouă ședință a Consiliului de Coordonare al Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni. Iată cine participă din România

Sursa foto: QHA

Capitala Ucrainei, Kiev, găzduiește astăzi cea de-a șaptea întâlnire a membrilor Consiliului de Coordonare al Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni. Alături de reprezentanții din Ucraina, la ședință mai participă reprezentanți ai tătarilor din Turcia, Lituania, Polonia, România.

În deschiderea lucrărilor, președintele Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni, Refat Ciubarov, a prezentat ordinea de zi a ședinței. Printre subiectele care sunt supuse dezbaterii de astăzi se numără strategia de diplomație publică a tătarilor crimeeni, redactarea unei scrisori către noul guvern al SUA, dar și o dezbatere cu privire la Republica Autonomă Tătară Crimeeană. Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi se mai numără și demararea unei campanii la nivel internațional sub motto-ul „Unde este Ervin?”, campanie menită a aduce din nou în atenția opiniei publice internaționale problemele grave cu care se confruntă tătarii din Crimeea în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, printre acestea numărându-se cazurile de răpiri, ucideri și reținerea unor tătari crimeeni.

La ședința de astăzi de la Kiev, din România participă Metin Omer, membru al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România și vicepreședinte al filialei Medgidia.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.