Musulmanii traversează cea mai importantă lună a anului islamic

Pentru musulmanii din intreaga lume urmeaza o luna de post si rugaciune

Cei aproximativ 100.000 de credincioşi musulmani din România au intrat vineri, 20 iulie, odată cu ivirea zorilor, în postul de primenire spirituală, morală şi trupească al celei de-a noua luni a anului islamic (Higiri), considerată cea mai importantă şi sfântă pentru musulmani, numită şi luna postului, a Coranului, a iertării – Ramazan.

Luna Sfântă Ramazan durează, anul acesta, 30 de zile, perioadă în care musulmanii vor posti de la răsăritul până la apusul soarelui, postul constând în abstinență totală de la mâncare, băutură, relații intime, gânduri necurate, fiind căutate pacea, echilibrul şi buna înţelegere cu semenii, indiferent de religie.

În această lună, slujbele care se oficiază de dimineață, denumite „mukabelle” se desfășoară după un ritual aparte, ele începând în fiecare dimineață cu citirea Coranului. Seara se sfârșește cu o altă slujbă specifică acestei perioade de post, „teravih”.

Specific acestei perioade mai este și iftarul sau masa de seară care se servește după apusul soarelui, alături de familie și prieteni.

Se spune că în această perioadă de post, porţile paradisului sunt deschise, iar cele ale iadului se închid și diavolii sunt încătușați.
În toată perioada postului de Ramazan, geamiile şi moscheile de pretutindeni sunt deschise în fiecare noapte.
Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr (Kadîr Gecesi), celebrată anul acesta în noaptea de 14/15 august. Este noaptea când a început să fie revelată Cartea Sfântă, Coranul, iar rugăciunea din această noapte se spune că este mai benefică decât o mie de luni.

Luna Ramazan se va încheia anul acesta în noaptea de 18 august, iar a doua zi vor debuta cele trei zile de sărbătoare – Ramazan Bayram.

Muftiatul Cultului Musulman din România,  Şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, adresează tuturor musulmanilor „Ramazan Ayi Hayrli ve Mübarek Olsun!”.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.