Musulmanii din Castelu au întâmpinat Luna Ramazan în casă nouă

OLYMPUS DIGITAL CAMERALa începutul lunii iulie, în comuna constănţeană Castelu a fost inaugurat un nou lăcaş de cult musulman. Noua geamie a fost construită cu fonduri de la administraţia locală, Guvernul României şi oameni de afaceri turci.

Geamia de la Castelu a fost ridicată în doi ani, iar acest lucru a fost posibil graţie fondurilor alocate de administraţia locală, celor venite din partea Guvernului României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte şi implicării deosebite a unor oameni de afaceri turci care derulează afaceri în zonă. Așa cum a precizat primarul Nicolae Anghel, la inaugurarea geamiei, banii au venit astfel: de la Consiliul Local Castelu 120.000 lei, de la Guvernul României 300.000 lei, iar de la omul de afaceri turc Haci Vural „o sumă cam cât celelalte două la un loc”.

Prezent el însuşi la inaugurarea geamiei din Castelu, eveniment care a avut loc cu doar câteva zile înainte de începerea Lunii Sfinte Ramazan, omul de afaceri turc Haci Vural a declarat: „Este cea mai frumoasă zi din viața mea. Credința este foarte importantă, oamenii credincioși vor căuta mereu să facă bine. O astfel de colaborare între autoritățile locale, centrale și sponsori reprezintă un model de conviețuire aici, pe aceste meleaguri. Aici poți întâlni cele mai frumoase lăcașe de cult și cele mai trainice colaborări”. În semn de mulţumire pentru sprijinul financiar deosebit de important acordat pentru ridicarea noii geamii, Haci Vural şi asociatul său Suleyman Islambay au primit titlul de „Cetăţean de onoare al comunei Castelu”, distincţie înmânată odată cu inaugurarea geamiei. De asemenea, tot în semn de mulţumire, şi Muftiatul Cultului Musulman din România, prin muftiul Muurat Iusuf, i-a oferit omului de afaceri Haci Vural o plachetă.

La eveniment au mai luat parte şi subsecretarul de stat Aledin Amet, subprefectul Iucsel Selamet, preşedintele şi deputatul UDTTMR, Gelil Eserghep şi Varol Amet, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci – Dobrogea, Zeki Uysal, precum şi alţi membri din conducerea UDTTMR şi numeroşi credincioşi.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.