Musulmanii celebrează prima dintre cele cinci nopți luminate

mevlid kandili 2015Musulmanii celebrează vineri, 2 ianuarie 2015, Noaptea Nașterii Profetului sau Mevlid Kandili. Este prima dintre cele cinci nopți luminate pentru musulmani și este marcată în a 12-a noapte din luna Rebiul Evvel a calendarului islamic. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Muftiatul Cultului Musulman din România, cu acest prilej, la toate lăcașele de cult au loc slujbe religioase. În municipiul Constanța, în cursul zilei de vineri (ora 14,24) a avut loc un serviciu religios public la Geamia Kumluk, iar începând cu ora 20,00, în Parcul Operei, constănțenii au posibilitatea să asiste la un concert de muzică religioasă islamică în interpretarea Corului de ilahiuri al Muftiatului Cultului Musulman din România.

Prin intermediului aceluiași comunicat de presă, șeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, a transmis și un mesaj tuturor musulmanilor din România: „Cu acest prilej, urez tuturor musulmanilor din România Mevlid Kandiliniz Mübarek Olsun, rememorând totodată versetul 21 din Coran – Surat Al-Ahzab care, referindu-se la Profet, amintește: Aţi avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi şi îl pomeneşte pe Allah mereu!”.

Nopțile sfinte din calendarul musulman au primit denumirea Kandil (Luminate), în timpul Sultanului Selim al II-lea (sec. XVI) când acesta a hotărât iluminarea minaretelor moscheilor cu lumânări pentru a vesti credincioșilor caracterul sfânt al acestora. Deoarece acest calendar este calculat în raport cu mișcarea de revoluție a Lunii în jurul Pământului datele de celebrare a nopților de Kandil diferă, de la un an la altul. După Mevlid Kandili – Nașterea Profetului Muhammed, marcată anul acesta la data de 2 ianuarie, urmează Regaip Kandili – Noaptea conceperii Profetului – 23 aprilie 2015, Miraç Kandili – Ridicarea la Cer a Profetului Muhammed – 15 mai 2015, Berat Kandili – Noaptea Iertării păcatelor – 01 iunie 2015 și Kadir Gecesi – Noaptea Revelării Coranului  către Profetul Muhammed – 13 iulie 2015.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *