Mesajul Președintelui Prokopis Pavlopoulos către Diaspora Elenă, cu ocazia Anului Nou

Președintele Republicii Elene, Prokopis Pavlopoulos, a transmis un mesaj către grecii din afara granițelor țării, cu prilejul Crăciunului și al Anului Nou.

Sursa foto: Euronews

„Greci din străinătate,

Cu mare bucurie, dar și cu profundă emoție, mă adresez din nou vouă, grecilor din diaspora, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și a Anului Nou, 2018. Aceste sentimente sunt inspirate în primul rând de legăturile voastre indisolubile cu patria și de contribuția voastră neprețuită la progresul poporului nostru și al națiunii noastre.

Aceste legături și această contribuție au căpătat și mai mari dimensiuni în lunga perioadă de criză profundă, care încă afectează teritoriul și societatea noastră, cu consecințe grave pentru coeziunea socială și, în special, pentru tânăra generație. Am observat acest lucru în Grecia în acest an, în cursul căruia contribuția dumneavoastră, pentru a depăși definitiv și cât mai curând posibil această cumplită criză, nu numai că nu s-a redus, ci, dimpotrivă, s-a intensificat. În aceste condiții, am un motiv în plus să vă exprim recunoștința Patriei, acum când semne de bun augur ne legitimează să sperăm, întemeiate pe faptul că suntem hotărâți și uniți – ala cum facem pentru marile și importantele evenimente, deci și pentru mizele naționale – că vom trasa, începând cu anul  2018, un nou început pentru viitorul nostru, așa cum ni se cuvine și ni se potrivește.

Acest lucru este cu atât mai posibil deoarece, dincolo de cele expuse anterior, am dovedit deja că, în ciuda cumplitei crize sociale și economice, Grecia este un adevărat pilon al stabilității și securității democratice în extinsa zonă încercată de război, Pilonul care reușește să gestioneze și să abordeze cu fermitate pericolul mortal al barbariei teroriste, dar și să apere Omul, conform Culturii noastre, în domeniul problemei acute a refugiaților.

Toate acestea sunt garanțiile care dau Greciei și poporului nostru, în condițiile unității tuturor Puterilor Politice Democrate, dreptul ca:

  • În primul rând, nu doar să se afle în statul-membru continuu și inseparabil al Uniunii Europene și în nucleul său esențial, zona euro, ci și că poate să joace un rol de lider în realizarea Întregirii Europene și, în plus, în construcția europeană, astfel încât Uniunea Europeană să-și îndeplinească atât misiunea istorică pentru popoarele sale, cât și rolul său global, de asemenea istoric, în consolidarea Păcii, a Democrației și a Justiției în întreaga Lume.
  • În al doilea rând, să ne protejăm pe deplin problemele noastre naționale, care, desigur, sunt și problemele familiei noastre europene. Aceste aspecte sunt, de asemenea, unitatea de măsură a relațiilor de prietenie și de bună vecinătate, precum și a perspectivei europene a statelor noastre vecine, în sensul că toate acestea presupun și, este de la sine înțeles, respectul deplin din partea acestora privind:
    • Întreaga suveranitate a Republicii Cipru ca stat membru al Uniunii Europene și a nucleului său dur, zona euro.
    • Totalitatea Dreptului Internațional și în special a Tratatului de la Lausanne, care definește precis și fără urme de zone gri frontierele existente, dezavuând folosirea unor nume care nu numai că falsifică grosolan Istoria, dar și generează iredentism, total opus realității europene.
    • Drepturile fundamentale ale omului. În primul rând, dreptul la proprietate și drepturile minorităților.

Cu aceste gânduri vă transmit sentimentele frățești de recunoștință, pe care noi toți le nutrim în patrie pentru voi, grecii din străinătate, care excelați ca purtători de drapel al Mândriei noastre Naționale. Și vă urez Crăciun fericit, un An bun cu sănătate, fericire și succes personal!”

Potrivit recensământului din anul 2011, în România trăiesc 3.668 de etnici greci, dintre care 266 în județul Constanța.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *