Delegaţia cadrelor didactice din Medgidia, în vizită la Çorlu

Doi directori și opt cadre didactice de la școlile „M.Dragomirescu”, „I.L.Caragiale” şi Liceul Teoretic „N .Bălcescu” din Medgidia au efectuat, la sfârșitul lunii trecute, o vizită la Çorlu, în Turcia, unde au sărbătorit alături de omologii lor și Ziua profesorului turc.

Pe parcursul câtorva zile, oaspeții din România au vizitat mai multe instituții de învățământ din Çorlu, au avut întâlniri cu autoritățile locale din Çorlu și Sultanköy, dar și cu inspectorul școlar general. Obiectivul principal al vizitei a fost identificarea unor proiecte comune, chiar și europene, în domeniile educațional și cultural. De asemenea, s-a vorbit și despre semnarea unui acord de parteneriat între instituțiile de învățământ din Medgidia și cele din Çorlu. Discuțiile în acest sens au debutat în luna aprilie a acestui an, când o delegație din Turcia a fost în vizită în România.

Cum pe parcursul vizitei în Turcia s-a sărbătorit și Ziua profesorului turc, oaspeții din România au participat și la evenimentele organizate cu acest prilej.

Aceste proiecte educaţionale au debutat în anul 2008,la iniţiativa comisiei  de învăţământ a UDTTMR Medgidia şi reprezintă o continuare a dialogului educativ şi cultural, dar şi în stabilirea unor relaţii de colaborare cu instituţii de învăţământ din Turcia, relaţii consfinţite prin semnarea mai multor protocoale de colaborare între instituții de învățământ din România și din Turcia.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.