Cea de-a patra ediție a „Atlantic – Black Sea Security Forum”, sub semnul parteneriatului strategic România – SUA

Într-un context geopolitic complicat care ne privește direct prin prisma poziției pe care România, în calitate de stat membru NATO, o are la Marea Neagră, dezbaterile referitoare la securitate, indiferent de dimensiunea din care o privim, sunt cu atât mai importante cu cât ele implică generațiile tinere de lideri. Institutul Aspen din România este un actor important implicat în promovarea tinerilor și a lidership-ului bazat pe valori, care, așa cum se precizează în descrierea oficială a organizației, încurajează oamenii „să gândească și să acționeze în concordanță cu idealurile ce definesc o societate sănătoasă”. Cu o rețea de fellows și absolvenți ai programelor de leadership formată din sute de participanți din 28 de țări, Institutul Aspen „oferă soluții în domenii diverse, de la politici externe și securitate la energie, sănătate, economie, finanțe, bună guvernanță sau sport și cultură”.

În retorica identificării unor soluții de securitate la Marea Neagră în contextul războiului dus de Federația Rusă în Ucraina, la începutul lunii iulie, Institutul Aspen România, în parteneriat cu biroul din București al German Marshall Fund of the US, a organizat cea de-a patra ediție a „Atlantic – Black Sea Security Forum”, ediție care a avut ca temă „What New European Security Architecture after Russia’s war on Ukraine? The Black Sea Vortex”. Printre participanții la eveniment s-a regăsit și consilierul local și vicepreședintele organizației Constanța a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, Ateș Casimceali, care, din 2021, se numără printre absolvenții unui program de leadership și politici publice organizat de Institutul Aspen România.

Dezbateri despre strategii și viitorul relațiilor dintre Rusia și Occident

Evenimentul a reunit speakeri importanți, ale căror mesaje și puncte de vedere sunt validate de cariere de succes, printre aceștia regăsindu-se Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO; Olha Stefanishyna, Viceprim-ministrul pentru integrare europeană și euro-atlantică, Ucraina; Oleg Seberian, Viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova; Oleksii Reznikov, Ministrul Apărării, Ucraina; Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale; Florin Spătaru, Ministrul Economiei; General Daniel Petrescu, Șeful Statului Major al Apărării; Colonel Flavien Garrigou-Grandchamp, Reprezentant Național Senior în România al Ministerului Forțelor Armate, Franța; Anne Neuberger, Consilierul Adjunct pentru securitate cibernetică și tehnologii emergente, Casa Albă; David Beasley, Directorul executiv al Programului Alimentar al ONU; Mihai Ivașcu, CEO & Co-Fondator, Modex; Hugues Foulon, CEO, Orange Cyberdefense.

În cadrul evenimentului, au fost dezbătute aspecte legate de securitatea energetică europeană și tranziția către un model economic sustenabil, pacea pe teritoriul Europei, în cadrul căreia participanții au examinat viitorul relațiilor dintre Rusia și Occident și implicațiile pentru securitatea transatlantică, reziliența democratică și un nou contract economic și social, reziliența cibernetică și posibile strategii pentru asigurarea acesteia, precum și cooperarea în spațiul cibernetic, transformarea securității transatlantice după conceptul strategic al NATO și busola strategică a UE, dar și o posibilă soluție similară Planului Marshall pentru Europa de Est.

 „Securitatea, prosperitatea și democrația nu sunt negociabile și nu au culoare politică”

Cea de-a doua parte a evenimentului a fost dedicată aniversării a 25 de ani de parteneriat strategic între România și Statele Unite ale Americii. Cu acest prilej, Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, a făcut o scurtă incursiune în istoricul parteneriatului strategic care astăzi reprezintă garanța unei securități fără precedent pentru România în fața oricăror amenințări. Secretarul General Adjunct al NATO, care a avut și o carieră politică în plan intern, a ținut să le transmită tinerilor că indiferent de convingerile politice, „lucrurile fundamentale legate de securitate, prosperitate și democrație nu sunt negociabile și nu au culoare politică”.

Fostul ambasador al României la Washington pe vremea când s-a lansat parteneriatul strategic ajuns anul acesta la un sfert de veac a explicat celor prezenți ce reprezintă această relație dintre România și SUA: „Această relație strategică pentru România, atât de asimetrică, între o super-putere globală care este America, și România, cu o disproporței de resurse și de capacitate evidente, trebuie în permanență întreținută, împrospătată, primenită, investit în ea. Ceva mai important decât numărul de trupe, de numărul de colaborări între diferite instituții guvernamentale și speciale, nimic nu este mai important decât relația dintre cetățenii noștri. Nimic nu este mai important decât relația dintre tinerii noștri. Nimic nu este mai important decât relația dintre universitățile noastre, între cercetătorii noștri, între oamenii de afaceri, între tinerii politicieni. O relație atât de importantă nu se poate întreține strict din dimensiune strategică. Ea trebuie și capătă pe fievcare zi o dimensiune profundă civică, cetățenească, de apartenență la un set de valori comune. Aceasta este relația României cu America. Asta sărbătorim noi astăzi. Sărbătorim ieșirea României din nesiguranța strategică pe care istoria și geografia ne-au rezervat-o de milenii. Acum, prin NATO și prin relația cu aliații noștri, România este mai sigură și mai apărată decât oricând”.

Tinerii lideri, în centrul politicilor Aspen

Atenția de care se bucură tinerii lideri în programele promovate de Institutul Aspen și implicarea acestora susținută în diferite evenimente precum „Atlantic – Black Sea Security Forum” este un bun prilej pentru noile generații de a fi implicate și responsabilizate în politicile securitare, economice, sanitare, publice în viitor. „Am primit deopotrivă cu interes și cu plăcere invitațiile la aceste două evenimente din data de 8 iulie. Dacă în cursul zilei, la prezentările din cadrul celei de a IV-a ediții a „Atlantic – Black Sea Security Forum” interesul tuturor a fost îndreptat către strategii, acțiuni imediate și măsuri viitoare, recepția de la Clubul Diplomatic mi-a oferit prilejul de a revedea oficiali din țările partenere pe care i-am cunoscut grație Institutului Diplomatic Aspen. M-a bucurat nespus deschiderea manifestată față de noi, tinerii, de secretarul general adjunct al NATO, domnul Mircea Geoană, numele dumnealui fiind pronunțat des de numeroși lectori străini. La câteva zile după recepția la care am participat cu prilejul împlinirii a 25 de ani de Parteneriat Strategic România – SUA unde accentul s-a pus pe transformarea acestuita dintr-unul de ,,Securitate” într-unul ,,pentru prosperitate” am fost plăcut surprins să citesc și scrisoarea deschisă a 8 foști ambasadori ai SUA în România care consideră acest parteneriat strategic ,,una din cele mai bune investiții ale SUA în Europa”, a declarat consilierul local constănțean Ateș Casimceali.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.