Câștigătorii Premiului „Memedemin Yașar” 2012

La sfârșitul săptămânii trecute, la sediul UDTTMR, a avut loc a patra ediție a Premiului „Memedemin Yașar” pentru poezie în limba tătară. S-au înscris în concurs elevi ai claselor de limba tătară de la filialele UDTTMR Constanţa, Medgidia, Valu lui Traian, Ciocârlia, Lumina, Ovidiu. Manifestarea a fost organizată pe două secțiuni: concurs de recitare de poezie în limba tătară și concurs de creație lirică în limba tătară.

Concursul de recitare s-a desfășurat pe două secțiuni, respectiv pentru elevii din clasele I – IV și cei din clasele V – VIII. Criteriile de evaluare au fost însă aceleași: coerenţa discursului poetic, imagini artistice, cursivitate tematică, figuri de stil şi vocabular utilizat, coerenţă şi acurateţe gramaticală.

Iată-i și pe cei mai buni recitatori de poezii în limba tătară, așa cum i-a evaluat juriul:

La secţiunea dedicată elevilor claselor I-IV:

Locul I – Omer Ailin;

Locul II –  Musa Ege;

Locul III – Ismail Emre (toţi cei trei elevi fiind pregătiţi de dna prof. Neriman Ibraim în cadrul şcolii Comunitare a Filialei Constanţa)

La secţiunea dedicată elevilor claselor V-VIII:

Locul I – Geambulat Erdin (pregătit de dna Şachir Bunian la Filiala Medgidia) şi Curti Yasmin;

Locul al III-lea – Ibraim Yasin (ultimii doi elevi fiind pregătiţi de dna prof. Neriman Ibraim în cadrul şcolii Comunitare a Filialei Constanţa).

Premii speciale:

Competenţa interpretativă – Husein Fatima (Şcoala „Gheorghe Ţiţeica”, Constanța)

Fluiditatea exprimării – Gelil Kansel (Şcoala nr. 1, Valu lui Traian)

Intonaţie contextuală – Raşid Ferdan – (Şcoala Lumina)

Concurs creaţie literară:

Premiul „Caş Kalemler” nu s-a acordat. Premii speciale:

Premiu special pentru consistenţa discursului poetic şi cursivitate tematică – Boşneag Erdin (Şcoala „Lucian Grigorescu”, Medgidia)

Premiu special pentru consistenţa discursului poetic şi plasticitate – Omer Ailin  (Şcoala comunitară Filiala Constanţa)

Prin astfel de competiții, reprezentanții UDTTMR își doresc să-i motiveze pe cei mai mici membri ai comunității să își însușească limba maternă și să o utilizeze.

La cea de-a patra ediție a „Premiului Memedemin Yașar pentru poezie în limba tătară” au participat și viceconsulul Republicii Turcia la Constanța, Șebnem Manav, deputatul UDTTMR Aledin Amet, președintele uniunii, Varol Amet, președintele filialei Constanța a UDTTMR, Aidîn Ablez, prof. Neriman Ibraim, Nazim Nuran, prof. Cîimet Memet.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *