Asociația VOT promovează spiritul multicultural prin sport

Asociația „Viitorul Orașului Tău” a organizat duminică, 2 iulie 2017, prima ediție a Campionatului de Fotbal „Dobrogea Fair-play”, competiție care a reunit șase echipe ale tot atâtor comunități din Dobrogea. Astfel că, în câte două reprize a câte cinci minute, au intrat pe terenul de joc fotbaliști amatori cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, reprezentând comunitățile de tătari, albanezi, ruși-lipoveni, greci, aromâni și, bineînțeles, români.

Competiția s-a desfășurat la Baza Sportivă Neptun de la intrare în stațiunea Mamaia.

În grupa A au evoluat echipele tătarilor, albanezilor și lipovenilor, în timp ce în grupa B au evoluat grecii, aromânii și românii. Câștigătorii competiției au fost reprezentanții comunității albaneze care au disputat finala în compania echipei aromânilor. Deși nu au urcat pe podium, echipa tătarilor s-a făcut remarcată prin cele două goluri date de portar, în timp ce grecii l-au avut în galerie pe însuși președintele Comunității Elene „Elpis” Constanța, Anton Antoniadis. Golgeterul campionatului a fost un jucător din echipa aromânilor.

Acțiunea a avut ca scop promovarea spiritului multicultural al spațiului Dobrogean.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *