Aproximativ 600 de tătari, prezenți în prima zi de Ramazan Bayram la petrecerea organizată de UDTTMR (galerie foto)

bayramlasma (5)Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat luni, 28 iulie, la Restaurantul Dorna din stațiunea Mamaia, o amplă acțiune cu prilejul primei zile de Ramazan Bayram, la care au participat aproximativ 600 de persoane, membri ai filialelor UDTTMR. La eveniment au fost prezenți, alături de președintele Gelil Eserghep, și deputatul UDTTMR Varol Amet, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice Aledin Amet și subprefectul județului Constanța Ersun Anefi.

Pe lângă muzica tradițională tătărească, din program nu au lipsit nici momentele artisitice susținute de ansamblurile Karadeniz, al filialei Constanța, Kanara, al filialei Ovidiu, și Mini-Karadeniz, al filialei Medgidia.

„Este o bucurie și o onoare, totodată, pentru noi să vedem că de la o acțiune la alta tot mai mulți tătari sunt interesați să ia parte la acțiunile noastre. Astfel de evenimente, precum cel organizat cu prilejul Bayramului, fie că este vorba despre Ramazan sau Kurban, sunt un bun prilej de a ne aduna laolaltă, de a consolida comunitatea și de a ne face cunoscute mai bine tradițiile”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.