Un colectiv de specialiști și o lucrare de referință: „România – Turcia, Relații diplomatice vol 1, 1923 – 1938”

„Un volum de documente se citește, nu se povestește”, spunea unul dintre vorbitorii prezenți sâmbătă, 19 noiembrie, la lansarea volumului „România – Turcia, Relații diplomatice vol 1, 1923 – 1938”. Lansarea a avut loc la Hotel Palace din Constanța, în cadrul manifestărilor prilejuite de cea de-a patra sesiune anuală de comunicări științifice a Asociației „Dobrogea – Istorie și Civilizație”. Au luat parte la eveniment numeroase personalități, de remarcat fiind prezența academicianului Dan Berindei, care a punctat importanța lucrării pentru mediul diplomatic al celor două state.

Lucrarea, apărută sub egida Ministerului Afacerilor Externe – Direcția Arhive Diplomatice, la realizarea căreia a lucrat un colectiv format din Alexandru Ghișa, Nicolae Alexandru Nicolescu, Dumitru Preda, Ionuț Cojocaru, Emanuel Plopeanu și Dragoș Preda, reunește documente care atestă o „atracție instinctivă” care a existat dintotdeauna între România și Turcia și care „a rezistat la toate vicisitudinile”, după cum au menționat cei prezeni la lansare.

Este o lucrare deosebit de importantă pentru mediul diplomatic, s-a subliniat la lansare, dar, potrivit academicianului Dan Berindei, volumul este în aceeași măsură interesant și recomandat spre studiu și pentru publicul larg i asta pentru ca oricine, indiferent de statut, să cunoască „doza de prietenie constantă dintre România și Turcia” . Perioada la care face referire volumul este cuprinsă între 1923, momentul în care s-au pus bazele statului turc modern, și 1938, o perioadă de ascensiune a ambelor țări, de apropiere și prietenie, o perioadă densă în evenimente pentru ambele țări, marcată de personalități precum Mustafa Kemal Atatürk și Nicolae Titulescu.

Despre istoricul relațiilor diplomatice româno – turce a vorbit și Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Füsun Aramaz, în timp ce Alexandru Ghișa a făcut deopotrivă o prezentare succintă a lucrării şi o evaluare a muncii echipei care a contribuit la realizarea volumului. Parafrazându-l pe Grigore Gafencu, Alexandru Ghişa, consilier diplomatic, a amintit că „România îndeplinea la Gurile Dunării rolul pe care Turcia îl îndeplinea la Strâmtori”.

 

O carte pentru toate bibliotecile

Un alt membru al colectivului de autori,  Emanuel Plopeanu, evidenţia faptul că  în volumul lansat „raporturile diplomatice ale României sunt extrem de bogate în detaliu,în evocarea evoluţiilor interne din tânăra Republică Turcia existând un mare interes din partea diplomaţiei române pentru noul stat şi pentru un preşedinte ambiţios şi reformator”.

Prezent la lansare, muftiul Muurat Iusuf a punctat, de data aceasta din postura de membru al comunității turco – tătare și nu din aceea de șef al Cultului Musulman din România, importanța pe care au avut-o comunitățile turcă și tătară din țara noastră în consolidarea relațiilor dintre cele două state.

„România-Turcia . Relaţii diplomatice 1923-1938” este un volum care constituie un suport de curs pentru studenţii Facultăţilor de Istorie şi de Relaţii Internaţionale, dar şi o carte care, aşa cum spunea şi academicianul Dan Berindei, „trebuie sa ajungă la un public cât mai larg deoarece este o dovadă a unor relaţii care au depăşit cadrul de firesc este vorba de relaţii în care s-a pus suflet şi acest lucru trebuie să fie cunoscut de cetăţenii de rând”.

Adina BOCAI

Sorina ASAN

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *